EXTERNE

Franța PRELUNGEȘTE din nou starea de urgență medicală


Franța PRELUNGEȘTE din nou starea de urgență medicală

E.Ş. | 2021-02-09 21:09

Franța a decis să prelungească din nou starea de urgență sanitară la nivel național, până la 1 iunie 2021, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, a aprobat, marţi seară, decizia prelungirii stării de urgenţă sanitară pentru alte aproape patru luni, informează Agenţia France-Presse şi postul Europe 1, citate de Mediafax.

Decizia prelungirii stării de urgenţă sanitară a fost aprobată definitiv de Adunarea Naţională cu un raport de voturi de 278 la 193.

Starea de urgenţă sanitară permite impunerea de restricţii, inclusiv privind deplasarea, în contextul pandemiei.

Franţa a raportat până în prezent 3,4 milioane de cazuri de coronavirus şi 79.572 de decese. De mai bine de două săptămâni la nivel național este în vigoare o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii la nivel naţional, părăsirea locuinţei după ora 18:00 nefiind permisă decât în situaţii excepţionale.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.