EXTERNE

Irak: Ambasada SUA din Bagdad, atacată cu rachete


Irak: Ambasada SUA din Bagdad, atacată cu rachete

PUTEREA24 | 2021-07-08 09:22

Trei rachete au căzut în noaptea de miercuri spre joi lângă ambasada SUA la Bagdad, a anunţat armata irakiană, la finalul unei zilei marcate de mai multe atacuri sau tentative de atac contra intereselor americane, atribuite forţelor pro-iraniene, informează joi AFP, potrivit Agerpres.

Bateriile de apărare C-RAM au intrat în acţiune în timpul nopţii, în timp ce armata a dat asigurări că cele trei proiectile nu au lovit ambasada propriu-zisă, ci locuri din apropiere, în ultrasecurizata Zonă Verde a Bagdadului.

Un atac contra bazei aeriene irakiene Ain al-Assad, care găzduieşte militari americani, în vestul deşertic al Irakului, a avut loc la mijlocul zilei de miercuri, iar la scurt timp forţele kurde din Siria care luptă împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) au afirmat că au dejucat un atac cu dronă lângă o importantă bază a coaliţiei condusă de SUA în estul Siriei, în zona câmpului petrolier Al-Omar.

De la începutul acestui an, circa 50 de atacuri au fost întreprinse împotriva intereselor americane, însă ele s-au accelerat în ultimele zile.

În opinia analistului irakian Ali Beder, aceste atacuri sunt în primul rând "o demonstraţie de forţă", însă "nu au efect asupra prezenţei americane în Irak", unde sunt desfăşuraţi în continuare 2.500 de soldaţi americani, în cadrul coaliţiei anti-SI.

Este adevărat, totuşi, că utilizarea de drone constituie o adevărată problemă pentru coaliţie, pentru că acestea pot să scape bateriilor de apărare C-RAM, instalate de armata americană pentru a-şi apăra trupele. Semn că SUA sunt îngrijorate de noile atacuri cu dronă, ele au anunţat recent că oferă până la trei milioane de dolari pentru informaţii asupra atacurilor ce vizează interesele lor în Irak.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, a declarat miercuri că aceste atacuri sunt "reprezentative pentru ameninţarea pe care miliţiile pro-Iran o constituie pentru suveranitatea şi stabilitatea Irakului".



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.