EXTERNE

Macron a vorbit din nou cu Putin la telefon: ”Te MINȚI singur!”


Macron a vorbit din nou cu Putin la telefon: ”Te MINȚI singur!”

E.Ş. | 2022-03-03 17:23

Emmanuel Macron, preferatul lui Vladimir Putin pentru a discuta în aceste zile, a încercat din nou să-l facă pe liderul de la Kremlin să se oprească din invazia asupra Ucrainei. După cum transmite Palatul Elysee, rezultatul nu a fost unul încurajator și lucrurile se vor înrăutăți.

Convorbirea cu preşedintele rus, care a durat o oră şi 30 de minute, potrivit preşedinţiei franceze, este a treia dintre cei doi lideri de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie.

Președintele francez Emmanuel Macron i-a spus rusului Vladimir Putin că a făcut o „greșeală majoră” în Ucraina, că se înșela cu privire la guvernul de la Kiev și că războiul va costa scump Rusia pe termen lung, . 

Discuţia a avut loc „la solicitarea preşedintelui Putin”, a precizat apoi premierul francez Jean Castex la postul TF1. „Situaţia de pe teren este, incontestabil, foarte proastă", a adăugat acesta.

Totodată, Palatul Elysee a precizat că „nu a existat nimic în ceea ce a spus președintele Putin, care să ne poată liniști”.

„Te minți singur’”, i-a mai spus președintele Macron lui Vladimir Putin, a mai precizat un oficial al administrației prezidențiale franceze. „Va costa scump țara ta, țara ta va ajunge izolată, slăbită și sub sancțiuni pentru o perioadă foarte lungă de timp”, l-a mai atenționat Macron pe președintele rus.

"Pe baza a ceea ce i-a transmis preşedintele Putin, anticiparea preşedintelui Macron este că situaţia se va agrava în Ucraina", a transmis Preşedinţia Franţei, conform cotidianului Le Monde, scrie Mediafax.

Kremlinul a transmis la rândul său că Putin i-a spus lui Macron în discuţia de joi că scopurile operaţiunii Rusiei în Ucraina, şi anume demilitarizarea şi obţinerea statutului de neutralitate, vor fi obţinute până la urmă, potrivit Reuters.

Putin a mai afirmat că orice încercări ale Kievului de a întârzia negocierile nu vor face decât să determine Moscova să îţi sporească lista de solicitări, conform Kremlinului.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.