EXTERNE

Maia Sandu, primele declarații după ce sondajele o indică drept câștigătoare a alegerilor prezidențiale din Republica Moldova


Maia Sandu, primele declarații după ce sondajele o indică drept câștigătoare a alegerilor prezidențiale din Republica Moldova

PUTEREA24 | 2020-11-15 21:59

Candidatul PAS Maia Sandu a declarat că cetățenii trebuie să fie liniștiți și să-și păstreze calmul până când va fi afișat rezultatul alegerilor. În același timp Maia Sandu a mulțumit tuturor cetățenilor pentru partimciparea masivă la vot.

„Din păcate instituțiile statului nu s-au ridicapt la nivelul așteptărilor acestor alegeri. CEC a închis ochii la ilegalitățile comise. În plus nu a dat suficiente buletine de vot la secțiile unde era prezent un număr mare de votanți.

De asemenea Poliția și Procuratura a închis ochii la frauda masivă. Cu toate acestea prezența la vot a fost mare. Le vom arăta că corupția trebuie să fie extirpată”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit celor două exit-poll-uri efectuate în ziua alegerilor, Maia Sandu a câştigat turul II al alegerilor prezidenţiale, cu un avans de peste 10% în faţa preşedintelui în exerciţiu, Igor Dodon.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.