Adolescentul care a ucis 8 colegi de școală și pe paznicul unității de învățământ își planificase atacul în urmă cu o lună, a precizat poliția sârbă, într-o declarație de presă. Elevul de 14 ani a ucis șapte fete, un băiat și un gardian. Alți șase elevi și profesoara de istorie au fost răniți și se „luptă pentru viața lor”, a mai transmis directorul poliției din Belgrad, Veselin Milić.
„Este o mare tragedie. Este fără precedent. S-a primit un apel de la directoul adjunct al școlii primare care a spus că cineva a deschis focul. La 8:42, o persoană necunoscută a sunat și a spus că a împușcat mai multe persoane la acea școală primară. Poliția, care a fost sunată și de școală și de atacator, a găsit la locul crimei opt copii uciși, șapte fete și un băiat. De asemenea, a fost împușcat și un paznic. Șase copii au fost răniți, patru băieți și două fete. De asemenea, și o profesoară a fost rănită. Ministrul Sănătății v-a informat deja în legătură cu starea de sănătate a copiilor răniți, unii dintre ei se luptă pentru viața lor în spitale”, a declarat șeful poliției din Belgrad, conform .
Acesta spune că băiatul de 14 ani și-a pregătit atacul de o lună. Asupra sa a fost găsită o listă cu numele copiilor pe care plănuia să îi ucidă, hârtia fiind arătată public de şeful poliţiei. Potrivit șefului poliției, copilul a luat un pistol de la tatăl său și avea la el și patru cocktailuri molotov în geantă.
„Când a ajuns la școală a scos pistolul și l-a împușcat pe paznic”.
Potrivit lui Milić, la sosirea la școală, a scos imediat o armă din geantă și l-a împușcat pe paznic, apoi s-a întors către copiii care stateau la o masă și a ucis alte două fete, apoi a continuat pe coridor spre clasa de istorie. De la ușă a împușcat-o pe profesoară și alți elevi, după care a mers în curtea școlii, a aruncat pistolul și a chemat poliția. El a fost găsit şi arestat în curtea instituţiei.
Șeful poliției din Belgrad a spus că s-ar putea ca elevul să fi fost victima bullyingului la școală, precizând că recent a ajuns la spital cu răni, după ce ar fi fost agresat în timpul unui curs de actorie.
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.