EXTERNE

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu, mesaj la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, inițiată de Vietnam


Ministrul de Externe Bogdan Aurescu, mesaj la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, inițiată de Vietnam

Marian Gârleanu  | 2021-10-19 12:38

Ministrul afacerilor externe român Bogdan Aurescu a transmis luni, 18 octombrie 2021, un mesaj în cadrul reuniunii informale a Consiliului de Securitate al ONU (CS ONU), pe tema creșterii nivelului mărilor și oceanelor și a implicațiilor acestui fenomen pentru pacea și securitatea internaționale.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa RS Vietnam, împreună cu Estonia, Franța, Irlanda, Kenya, Niger, Saint Vincent și Grenadine și Tunisia, și a fost co-sponsorizat de România, alături de Republica Dominicană, Fiji, Germania, Guyana, Malta, Mauritius, Regatul Țărilor de Jos, Saint Lucia și Tuvalu. Reuniunea s-a desfășurat în persoană, la sediul ONU din New York, iar mesajul ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu a fost citit de reprezentantul permanent al României la ONU.

În mesajul său, șeful diplomației române:

- a salutat inițiativa organizării acestei dezbateri, subliniind că reuniunea informală a CS ONU a permis aducerea în atenția comunității internaționale a implicațiilor schimbărilor climatice, în general, și ale creșterii nivelului mărilor și oceanelor, în particular;

- a reiterat angajamentul României pentru susținerea eforturilor globale de identificare a celor mai bune soluții și abordări asupra acestui fenomen, care afectează în special statele mici insulare și cele costiere, dar și multe alte state, fiind de interes crescut pentru comunitatea internațională în totalitatea sa.

„Datele științifice, inclusiv cele prezentate în cele mai recente rezultate ale Panelului Internațional al ONU pentru Schimbările Climatice (United Nations International Panel on Climate Change - IPCC), determină, fără nicio îndoială, necesitatea de a acționa, având în vedere faptul că acestea furnizează cifre și perspective îngrijorătoare despre cele mai serioase consecințe pe care creșterea nivelului mărilor și oceanelor le poate produce statelor din toată lumea. Creșterea nivelului mărilor și oceanelor este un fenomen global și astfel crează probleme globale, afectând comunitatea internațională în ansamblul său. Prin urmare, ea cere soluții globale.", a arătat, în mesajul său, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

A fost subliniată importanța subiectului creșterii nivelului mărilor și oceanelor ca efect al schimbărilor climatice, din perspectiva impactului asupra stabilității și securității globale, precum și imperativul de a utiliza instrumentele politice, juridice și instituționale oferite de ONU pentru adaptarea la aceste schimbări și diminuarea impactului lor.

În mesajul său, ministrul Bogdan Aurescu - inclusiv în calitatea sa de membru al Comisiei de Drept Internațional a ONU (CDI) și de co-președinte al Grupului de Studiu al CDI pe tema relației dintre creșterea nivelului mărilor și oceanelor și dreptul internațional - s-a referit la demersurile CDI de a susține eforturile comunității internaționale pentru identificarea unor soluții juridice în acest domeniu, sprijinind astfel statele care se confruntă cu probleme cauzate de creșterea nivelului mărilor și oceanelor (de exemplu, diminuarea spațiilor maritime și pierderea accesului la resurse prin schimbarea poziției liniilor coastelor de la care se măsoară aceste spații).

Astfel, ministrul Bogdan Aurescu:

-  a prezentat principalele rezultate ale lucrărilor Grupului de Studiu al CDI privind „Creșterea nivelului mărilor și oceanelor în relație cu dreptul internațional”, pe care îl co-prezidează, subliniind că primul document de raportare amplă privind aspectele dreptului mării conexe subiectului creșterii nivelului mărilor și oceanelor, elaborat anul trecut de cei doi co-președinți ai Grupului de Studiu, a generat dezbateri substanțiale și fructuoase în acest an în cadrul CDI, care se pot reflecta în contextul mai larg al ONU;

-  a informat că Grupul de Studiu va continua să analizeze implicațiile de ordin juridic ale fenomenului în ce privește statalitatea și protecția drepturilor persoanelor afectate de fenomen.

În încheiere, ministrul Bogdan Aurescu a făcut apel la asumarea în mod pragmatic a angajamentelor privind combaterea schimbărilor climatice și a unor măsuri pentru încetinirea și stoparea creșterii nivelului mărilor și oceanelor. Totodată, a subliniat urgența implementării acestor măsuri, inclusiv din perspectiva impactului umanitar al acestui fenomen, prin soluții de drept internațional, precum și prin coordonarea răspunsurilor la nivel național, regional și internațional.

Printre vorbitorii invitați la reuniune au mai figurat Khaled Khiari, Asistentul Secretarului General al ONU pentru Departamentul de afaceri politice și consolidarea păcii, reprezentanți ai Grupului de lucru din cadrul IPCC, ai think-tankului Sustainable Pacific Consultancy, ai statelor membre ale CS ONU și ai altor state membre ONU.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.