EXTERNE

NATO avertizează: Riscul unui conflict Ucraina-Rusia este real


NATO avertizează: Riscul unui conflict Ucraina-Rusia este real

E.Ş. | 2022-01-07 22:17

NATO consideră că există un risc real de conflict în Ucraina, întrucât Rusia își continuă consolidarea forțelor la frontiera cu această țară. Îngrijorată de această perspectivă, Alianța Nord-Atlantică trebuie să se pregătească pentru un eşec al diplomaţiei, a avertizat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în condițiile în care săptămâna viitoare sunt prevăzute discuții directe cu Moscova.

„Consolidarea militară a Rusiei continuă în jurul Ucrainei şi este însoţită de un discurs ameninţător al Moscovei dacă cerinţele sale nu sunt acceptate. Or, ele sunt inacceptabile, astfel că riscul unui nou conflict este real”, a declarat şeful NATO la finalul unei reuniuni prin videoconferinţă cu miniştrii de externe ai ţărilor membre ale Alianţei, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Săptămâna viitoare sunt prevăzute discuții bilaterale ruso-americane la Geneva, considerate cruciale de unii analiști, urmate de un Consiliu NATO-Rusia și apoi de discuții în cadrul mai larg al OSCE.

Jens Stoltenberg a spus că NATO consideră pozitivă deschiderea Rusiei către dialogul diplomatic care începe săptămâna viitoare, dar Alianţa nu poate accepta crearea unor membri „de categoria a doua” care nu pot fi apăraţi, potrivit Reuters.

„Suntem pregătiţi să discutăm cu Rusia despre controlul armelor - convenţionale şi nucleare -, însă acest lucru trebuie să fie reciproc”, a mai declarat Stoltenberg. „Este un lucru diferit de impunerea unor restricţii unilaterale. Nu putem ajunge într-o situaţie în care să avem membri ai NATO de mâna a doua şi pe care NATO ca alianţă nu are voie să îi protejeze”, a spus el.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.