EXTERNE

Putin răspunde Occidentului: ”Trebuie să luăm în considerare forța nucleară a NATO”


Putin răspunde Occidentului: ”Trebuie să luăm în considerare forța nucleară a NATO”

E.Ş. | 2023-02-26 12:13

Vladimir Putin spune că Rusia nu a avut de ales și a trebuit să ia în considerare capacitățile nucleare ale NATO, în condițiile în care alianța militară condusă de Statele Unite urmărește înfrângerea Rusiei, transmite Reuters.

Liderul de la Kremlin a adăugat că Occidentul a fost un complice indirect la „crimele" comise de Ucraina.

”În condițiile de astăzi, când toate marile țări din NATO și-au declarat ca principal obiectiv principal să ne provoace o înfrângere strategică, astfel încât poporul nostru să sufere, așa cum spun ei, cum putem ignora capacitățile lor nucleare în aceste condiții?

Ei au un singur scop: să desființeze fosta Uniune Sovietică și partea sa fundamentală - Federația Rusă. Și atunci, poate, ne vor accepta în așa-numita familie a popoarelor civilizate, dar numai separat, pe fiecare în parte. Și pentru ce? Pentru a manipula aceste părți și pentru a le pune sub controlul lor", a declarat Putin la televiziunea de stat Rossiya 1, potrivit TASS.

Declarațiile vin în contextul în care marți Putin a susținut discursul său anual în fața parlamentului de la Moscova, în care a spus că Rusia se află într-o perioadă dificilă, că și-a dorit pacea dar că Occidentul a avut alte planuri, acuzând cancelariile occidentale că vor transformarea conflictului din Ucraina în unul global.

Putin a susținut că nivelul de pregătire a forţelor nucleare ruse este de 91%, cerând ca toate celelalte forțe ale armatei să ajungă la acest nivel de pregătire. „Avem echipamente mai bune ca în Vest, trebuie să le producem la scară largă”, a clamat președintele Rusiei, citat de .



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.