EXTERNE

Tragedie în Canada: Un autobuz a intrat într-o grădiniță. Doi copii au fost uciși


Tragedie în Canada: Un autobuz a intrat într-o grădiniță. Doi copii au fost uciși

E.Ş. | 2023-02-08 21:38

Cel puțin doi copii au fost uciși după ce un autobuz a intrat, miercuri, într-o grădiniță de lângă Montreal, a declarat poliția. Șoferul a fost arestat pentru omucidere, iar martorii oculari spun că acesta ar fi acționat în mod deliberat.

Poliția canadiană nu a confirmat imediat cauza accidentului. În urma tragicului incident, mai mulți copii au fost prinși sub vehicul, după ce acesta s-a izbit de clădirea grădiniței din Laval, în jurul orei 8:30, scrie agenția de presă .

Doi copii au murit, iar alți șase, care au fost transportați la spital, „sunt în afara oricărui pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Laval, Erika Landry.

„Șoferul, un bărbat în vârstă de 51 de ani, a fost arestat pentru omucidere și imprudență la volan”, a declarat ea reporterilor aflați la fața locului.

Cauzele sau circumstanţele incidentului nu sunt cunoscute deocamdată.

„Sunt devastat. Suntem cu toții devastați", a spus premierul Justin Trudeau. „Evident, cu toții sperăm și ne rugăm ca acești copii să fie bine și să se facă bine în curând. (Eu) nu-mi pot imagina prin ce trec familiile. Dar, evident, dacă există ceva ce poate face guvernul federal, va face”.

Autobuzul s-a izbit puternic de o latură a clădirii, iar o parte a acoperișului s-a prăbușit pe partea din față a vehiculului.

Poliția a înconjurat un amplu perimetru în jurul grădiniței din Laval, Quebec, pentru ca familiile tulburate de vestea șocantă să poată lua copiii și să-i ducă în siguranță acasă.

De asemenea, nu se cunosc detalii despre vârsta sau starea victimelor. Potrivit CBC, grădiniţa respectivă este frecventată de circa 80 de copii sub cinci ani, scrie .

„Este îngrozitor ce s-a întâmplat în această dimineaţă în Laval... gândurile mele se îndreaptă către copii, părinţi şi angajaţii grădiniţei”, a declarat premierul din Quebec, Francois Legault.

Laval se află la circa 30 km nord-vest de Montreal, în Quebec, a doua cea mai populată provincie a Canadei.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.