Un avion al companiei aviatice indoneziene Sriwijaya Air, cu peste 50 de persoane la bord, a dispărut de pe radare la scurt timp după ce a decolat, sâmbătă, din capitala indoneziană Jakarta, în drum spre Pontianak, provincia Kalimantanul de Vest, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Sistemul de monitorizare al traficului aerian Flightradar24 a anunţat pe Twitter că zborul SJ182 „a pierdut mai mult de 3.000 de metri altitudine în mai puţin de un minut, la circa 4 minute după ce a decolat din Jakarta”, la ora locală 14:30 (07:30 GMT).
Potrivit Metro TV, avionul era un Boeing B737-500.
Un oficial local al guvernului a declarat pentru Kompas TV că un pescar a găsit ceea ce pare a fi epava avionului, în ape la nord de Jakarta, iar căutările continuă. Alte posturi de televiziune arată imagini cu presupusele resturi ale epavei.
„Am găsit nişte cabluri, o pereche de blugi şi bucăţi de metal în apă”, a declarat un oficial indonezian în domeniul securităţii, pentru CNNIndonezia.com.
Sriwijaya Air a anunţat că încearcă să adune mai multe detalii despre zbor înainte de a veni cu un comunicat oficial.
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.