EXTERNE

Turcia, zguduită de un nou CUTREMUR de 5 grade


Turcia, zguduită de un nou CUTREMUR de 5 grade

E.Ş. | 2023-02-23 21:06

Un cutremur cu magnitudinea 5 a afectat provincia Hatay, sud-estul Turciei, a anunţat joi Centrul de monitorizare a cutremurelor Kandilli, relatează dpa.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în districtul Defne. Nu au fost semnalate victime sau pagube.

Seismul are loc la mai bine de două săptămâni după cutremure devastatoare similare în regiunea de graniţă dintre Turcia şi Siria în care şi-au pierdut viaţa aproape 50.000 de oameni.

De atunci, au urmat un total de 8.550 de replici, inclusiv unele în Hatay şi în alte 10 oraşe turceşti. Unele au avut magnitudinea de peste 6 grade, a declarat autoritatea turcă pentru dezastre AFAD.

Peste 164.000 de clădiri au fost fie grav avariate, fie s-au prăbuşit şi trebuie demolate urgent, potrivit datelor guvernamentale turce. 

Sursa:



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.