EXTERNE

Ucigașul lui Robert F. Kennedy ar putea fi eliberat după 53 de ani după gratii


 Ucigașul lui Robert F. Kennedy ar putea fi eliberat după 53 de ani după gratii

P24 | 2021-08-28 09:34

Comisia de eliberare condiţionată din statul California a aprobat eliberarea din închisoare a lui Sirhan Sirhan, condamnat pentru asasinarea lui Robert F. Kennedy, fratele mai mic al lui John Fitzgerald Kennedy, în timpul campaniei prezidenţiale din 1968, informează BBC, preluată de News.ro.

Sirhan Sirhan a petrecut 53 de ani în închisoare, iar în prezent are 77 de ani. El a fost condamnat la 17 aprilie 1969. Votul Comisiei nu îi asigură eliberarea clară, aceasta depinzând de guvernatorul Californiei, Gavin Newsom.

Comisia consideră că Sirhan nu mai este un pericol public, iar procurorul local nu s-a opus, după ce condamnatul a cerut eliberarea pentru a 16-a oară.

"A trecut mai mult de jumătate de secol. Tânărul acela impulsiv nu mai există. Senatorul Kennedy a fost speranţa lumii şi l-am ucis şi am făcut rău şi mă doare când realizez că am făcut aşa ceva", a afrmat Sirhan la audiere, conform AP.

Sirhan, de origine palestinian, a declarat, la momentul asasinatului, că l-a atacat pe Kennedy din cauza sprijinului SUA pentru Israel.

Decizia Comisiei a venit după ce doi dintre copiii lui Kennedy nu s-au opus eliberării condiţionate.

"Cred că orice prizoner despre care se consideră că nu este un pericol pentru el sau pentru alţii ar trebui eliberat", a declarat Douglas Kennedy, conform Associated Press.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.