EXTERNE

UCRAINA. Coridor umanitar deschis pentru civilii care vor să părăsească portul MARIUPOL, asediat de trupele ruse


UCRAINA. Coridor umanitar deschis pentru civilii care vor să părăsească portul MARIUPOL, asediat de trupele ruse

P24 | 2022-03-05 10:21

Civililor li se va permite să părăsească oraşul-port Mariupol, din sudul Ucrainei, sâmbătă, în intervalul orar 11:00-16:00, a relatat agenţia de presă rusă RIA, care a citat autorităţile locale, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Primăria din Mariupol a anunţat că evacuarea populaţiei civile va începe la ora locală 11:00. Ea va fi efectuată cu autobuze municipale din trei puncte din oraş şi cu autoturisme particulare, care trebuie să respecte strict o anumită rută prestabilită, a menţionat primăria pe contul său de Telegram.

Anterior, Rusia a anunţat sâmbătă că trupele sale, care au încercuit oraşul-port ucrainean de la Marea Azov, vor înceta focul şi vor permite evacuarea civililor.

Pe de altă parte, Ministrul Apărării rus a anunţat că trupele sale îşi vor continua ampla ofensivă în Ucraina. Instituţia rusă a confirmat că trupele au încetat focul şi au deschis două coridoare în apropierea oraşelor Mariupol şi Volnovaha, încercuite de trupele ruse. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.