EXTERNE

UE denunță încălcarea acordului Brexit. Ce sancțiuni se impun


UE denunță încălcarea acordului Brexit. Ce sancțiuni se impun

E.Ş. | 2021-03-12 19:58

Comisia Europeană ia în calcul să lanseze două proceduri contra Regatului Unit pentru încălcarea Acordului Brexit, după ce Londra a prelungit în mod unilateral o măsură vamală specifică pentru Irlanda de Nord, au anunţat vineri surse europene, citate de AFP.

Executivul UE a obţinut în această săptămână sprijinul statelor membre după ce le-a informat despre intenţia sa de a iniţia aceste proceduri „săptămâna viitoare″, transmite Agerpres.

Londra a extins unilateral anumite controale controversate asupra mărfurilor transportate din Marea Britanie în Irlanda de Nord.

Denunţând o „încălcare″ a Acordului Brexit, Uniunea Europeană a promis să răspundă „cu mijloace legale″⁣, la numai două luni după ce Regatul Unit a părăsit oficial piaţa unică europeană.

Conform surselor europene citate, Comisia intenţionează să trimită o scrisoare de notificare oficială Londrei pentru încălcarea Protocolului privind Irlanda de Nord, inclus în Acordul de retragere a Regatului Unit din UE (Acordul Brexit) semnat la finalul lui 2019.

În cadrul celei de-a doua proceduri, Comisia Europeană ar urma să amorseze activarea mecanismului de reglementare a diferendelor prevăzute în tratate, pe motiv că Regatul Unit nu a respectat obligaţia de bună-credinţă în aplicarea tratatului.

Schimburile comerciale post-Brexit între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord sunt acoperite de articolul 16 (Protocolul privind Irlanda de Nord) al Acordului Brexit. Acest protocol a fost conceput pentru a proteja principiile Acordului din Vinerea Mare din 1998 şi pentru a păstra deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord prin menţinerea regiunii în piaţa unică a UE.

Sursa: Agerpres



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.