EXTERNE

ULTIMA ORĂ: Două RACHETE rusești au căzut în Polonia. Doi oameni au murit


ULTIMA ORĂ: Două RACHETE rusești au căzut în Polonia. Doi oameni au murit

E.Ş. | 2022-11-15 21:28

Două rachete rătăcite au căzut într-o localitate din Polonia, aflată la granița cu Ucraina. Doi cetățeni polonezi au murit în timpul atacului.

Rachetele ruseşti au căzut în localitatea Przewodow, lovind o fermă de cereale. La fața locului se află poliția locală, procuratura și unități ale armatei poloneze.

Presa poloneză a prezentat o imagine a unui impact adânc în sol şi a unui vehicul agricol răsturnat la faţa locului, în apropiere de oraşul Przewodow. Potrivit Radio Zet, pompierii ar fi confirmat că au fost două explozii în regiunea Przewodow. Potrivit aceleiaşi surse citate de , două avioane militare ar fi decolat apoi de pe aeroportul Tomaszów Lubelski, dar Radio Zet precizează că acestea sunt informaţii neoficiale.

Premierul polonez a convocat o reuniune urgentă a Comitetului pentru Securitate Naţională şi Apărare, dar nu au fost furnizate motivele pentru care a fost convocat acest organism care ia decizii legate de securitatea naţională.

În acelaşi timp, guvernul polonez a cerut presei să nu publice informaţii neconfirmate.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.