EXTERNE

Xi Jinping, prima convorbire telefonică cu Zelenski: „Negocierile sunt singura cale de ieşire din conflict...”


Xi Jinping, prima convorbire telefonică cu Zelenski: „Negocierile sunt singura cale de ieşire din conflict...”

P24 | 2023-04-26 15:53

Preşedintele chinez Xi Jinping, care a discutat miercuri pentru prima oară la telefon cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski de la începutul Războiului rus în Ucraina, i-a spus că „negocierile” sunt singura cale de ieşire din conflict şi că China va trimite o delegaţie la Kiev pentru a căuta o „rezolvare politică”, relatează AFP, preluată de News.ro.

„Xi Jinping a discutat la telefon cu preşedintele ucrainean (Volodimir) Zelenski”, a anunţat telviziunea chineză de stat CCTV.

El i-a transmis lui Zelenski că dialogul şi negocierile” sunt „singura ieşire” din conflictul cu Rusia, potrivit CCTV:

„În subiectul crizei ucrainene, China a fost mereu de partea păcii, iar poziţia sa fundamentală este promovarea unui dialog al păcii”, a subliniat liderul de la Beijing.

La rândul său, liderul de la Kiev a declarat că a avut o discuţie „lungă şi semnificativă” cu omologul său chinez.

„Am avut o discuţie lungă şi semnificativă la telefon cu preşedintele chinez” Xi Jinping, a anunţat Volodimir Zelenski într-un mesaj postat pe Twitter.

Această convorbire telefonică a fost confirmată AFP de către preşedinţia ucraineană.

Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa „unei impulsionări puternice a dezvoltării relaţiilor” între Kiev şi Beijing.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.