FOTBAL

OFICIAL. Care este primul meci din România care va beneficia de VAR


OFICIAL. Care este primul meci din România care va beneficia de VAR

PUTEREA24 | 2022-05-18 18:24

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat miercuri că Supercupa României, dintre campioana CFR Cluj şi câştigătoarea Cupei României (9 iulie), va fi primul meci de fotbal care va beneficia de arbitraj video (VAR).

"În ceea ce priveşte implementarea VAR-ului, suntem în grafic. Aşa cum am anunţat, toate meciurile din Liga I din sezonul următor vor beneficia de asistenţă video pentru arbitraj, iar primul meci din România care va beneficia de asistenţă video va fi chiar Supercupa României, care se va disputa în 9 iulie. Ne aflăm în ultima fază de certificare a întregului sistem VAR. În aceste zile avem un reprezentant FIFA la Bucureşti pentru certificarea arbitrilor şi a operatorilor, iar la finalul lunii vom avea o nouă vizită din partea FIFA, pentru certificarea infrastructurii stadioanelor şi pentru sisteme", a declarat Burleanu.

Finala Cupei României, dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe şi FC Voluntari, se va disputa, joi, de la ora 20:30 pe stadionul Rapid-Giuleşti. Supercupa va opune campioana CFR Cluj şi câştigătoarea Cupei.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.