FOTBAL

Șeful UEFA Aleksander Ceferin a spus care va fi TESTUL revenirii fanilor pe stadioane


Șeful UEFA Aleksander Ceferin a spus care va fi TESTUL revenirii fanilor pe stadioane

PUTEREA24 | 2020-09-08 14:42

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a vorbit despre revenirea fanilor pe stadioane, iar prilejul cel mai bun este Supercupa Europei, programată luna aceasta la Budapesta, în prezenţa unui număr limitat de spectatori, care va reprezenta un test sugestiv în vederea revenirii publicului pe arenele de fotbal, scrie Agerpres.

"Nu totul este normal, dar în curând va fi normal. În urmă cu şase luni totul s-a oprit, dar acum suntem aici. Trebuie să fim optimişti, fotbalul este puternic. Supercupa de la Budapesta va fi o probă test, care ne va ajuta să înţelegem ceea ce putem face. Dacă aş fi dormit timp de câteva luni, atunci când m-aş fi trezit aş fi putut crede că suntem într-un film, dar nu suntem într-un film. Situaţia dificilă îmi oferă o motivaţie suplimentară. Trebuie să fim optimişti. Dacă vom fi uniţi, fotbalul va câştiga ", a afirmat Ceferin marţi, în discursul său în faţa Adunării generale a Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA).

Puskas Arena din capitala Ungariei va găzdui, pe 24 septembrie, duelul dintre Bayern Munchen şi FC Sevilla, câştigătoarea Ligii Campionilor împotriva celei care a triumfat în Europa League. Meciul se va disputa în prezenţa spectatorilor, care vor ocupa doar 30% din capacitatea arenei, după criza generată de pandemia de coronavirus.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.