MONDEN

Arnold Schwarzenegger, mesaj pentru poporul rus: ”Viețile voastre, viitorul vostru sunt sacrificate”


Arnold Schwarzenegger, mesaj pentru poporul rus: ”Viețile voastre, viitorul vostru sunt sacrificate”

E.Ş. | 2022-03-17 17:48

Actorul american Arnold Schwarzenegger îi cere direct președintelui Rusiei - Vladimir Putin să pună capăt „războiului ilegal” din Ucraina și spune poporului rus să nu creadă propaganda Kremlinului.

„Eu iubesc poporul rus. De aceea trebuie să vă spun adevărul. Vă vorbesc astăzi pentru că se întâmplă lucruri groaznice în lume despre care ar trebui să știți. Ucraina nu a început acest război. Nici naționaliștii sau naziștii. Acesta nu este războiul pentru apărarea Rusiei, pe care l-au luptat bunicii sau străbunicii voștri, acesta este un război ilegal. Viețile voastre, viitorul vostru sunt sacrificate pentru un război fără sens, condamnat de întreaga lume”, a transmis actorul american.

„Nimănui nu îi place să audă ceva critic la adresa poporului său, înțeleg, dar, în calitate de prieten de multă vreme al poporului rus, sper că veți auzi ce am de spus. Știu că vi s-a spus că acesta este un război pentru denazificarea Ucrainei. Nu este adevarat! Ucraina este o țară cu un președinte evreu, aș putea adăuga un președinte evreu, al cărui trei frați ai tatălui au fost uciși cu toții de naziști”, le mai spune actorul american rușilor, într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Actorul a evocat și experiența tatălui său, care a făcut parte din armata germană  în cel de-al Doilea Război Mondial - și i-a transmis lui Putin un alt mesaj direct, întrebând de ce se sacrifică poporul său pentru propriile sale ambiţii.

„Lui Putin nu îi va păsa, dar din nou, dacă cetățenii ruși aud asta, se vor gândi de două ori la afirmația lui Putin că nu este deloc un război. (...) 

Cei de la putere la Kremlin au început acest război. Acesta nu este războiul poporului rus. Nu!”, mai spune Schwarzenegger și îi cere lui Putin să „oprească acest război”.

„Ați început acest război. Tu conduci acest război. Poți opri acest război. (...) De ce i-ați sacrifica pe acești tineri pentru propriile ambiții?”, îi transmite direct lui Putin.

„Când tatăl meu a sosit la Leningrad, era plin de minciunile guvernului său. Și când a plecat din Leningrad, era devastat fizic și psihic. A trăit tot restul vieții în durere din cauza vinovăției pe care o simțea”, a povestit acesta.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.