MONDEN

Cine sunt CONCURENȚII sezonului 19 Te cunosc de undeva!


Cine sunt CONCURENȚII sezonului 19 Te cunosc de undeva!

PUTEREA24 | 2023-03-31 21:16

Cel mai nou sezon al show-ului va avea premiera sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1 și aduce pe scenă 8 cupluri de artişti în mare formă.

CRBL şi Radu Ţibulcă, Nicole Cherry şi Juno, Anca Ţurcaşiu şi Jean Gavril, Damian Drăghici şi Cristina Stroe, ADDA şi Radu Bucălae, Amna şi Misha, Codruţa Filip şi Valentin Sanfira şi Wrs şi Emilian sunt cei pe care ruleta personajelor îi va trece prin tot felul de emoţii de-a lungul întregului sezon.

„Am un mix de emoţii referitor la participarea noastră! Tot ce pot să spun este că, într-adevăr, va fi cea mai mare provocare pe care o vom experimenta. Personal, vin cu gândul să mă distrez, dar evident că voi avea emoţii.

Perioada aceasta este plină de provocări şi pe plan personal. Fiind amândoi perfectionisti, sper ca eu şi Damian să nu ne pierdem fun-ul, mai ales că suntem doi oameni liberi, doi artişti care şi-au făcut întotdeauna filmul!”, a declarat Cristina Stroe, partenera lui Damian Drăghici.

„Te cunosc de undeva! arată pentru mine ca o perioadă extraordinară de antrenament, dezvoltare şi descoperire artistică. Sunt convins că voi întâmpina momente şi situaţii în care n-am mai fost vreodată şi care totodată mă vor „împinge” să evoluez. Şi clar vom râde mult! Sunt foarte fericit că fac echipă cu Nicole Cherry, vom rupe tot! a declarat Juno, partenerul lui Nicole Cherry.

La rândul său, Radu Ţibulcă, coechipierul lui CRBL, spune: „Eu am fost adus ca să fac show, nu ca să stârnesc piele de găină prin interpretările mele vocale! Cu siguranţă voi încerca să dau tot ce pot eu mai mult şi mă voi strădui cât mai tare să duc performanţa vocală la un nivel... încât să nu se spargă obiectele prin casele celor care ne vor urmări!

Nu mi-e frică de un rol de travesti, acolo e măiestria şi deopotrivă amuzamentul. Sunt o persoană competitivă, am şi motivaţii, ca de exemplu să nu fac umbră pământului degeaba şi îmi voi da silinţa, alături de CRBL, care este un artist talentat, să fim cât mai buni!”.

„Am fost mega încântată când am primit această propunere. Cunosc foarte bine show-ul, Te cunosc de undeva! este un format super fun, curat şi totodată unul care te ajută foarte mult să te dezvolţi ca artist. Abia aştept să văd ce provocări ne rezervă, mai ales că eu cred foarte mult în echipa noastră!”, spune şi Misha, partenera Amnei din acest sezon.

Jean Gavril, din nou dornic de adrenalină, după America Express

Jean Gavril, care va concura alături de Anca Ţurcaşiu declară: „Nu prea mi-am pus bariere până acum în viața asta și nici nu am de gând să o fac. Îmi place să simt că trăiesc, fie că sunt pe scenă, în fața mulțimii, sau pe motocicletă cu vântul în cască. Adrenalina trebuie să pompeze!”.

Radu Bucălae, partenerul ADDEI, dezvăluie: „Nu mă cunoşteam cu ADDA, o ştiam doar de la Asia Express şi o apreciez pentru vocea şi talentul ei. Trebuie să recunosc că am mari emoţii pentru interpretare, pentru că atunci când cânţi cu cineva care o face foarte bine, nu vrei să dezamăgeşti. O să îmi fie greu să mă epilez, deşi îmi plac travestiurile, îmi place să imit.

ADDA mi-a spus că nu îi place să poarte tocuri, aşa că voi încerca să îmi asun eu responsabilitatea asta. Şi mai cred că cel mai greu îmi va fi să renunţ la barbă. Va fi o călătorie interesantă!”, a mai spus artistul.

Valentin Sanfira, partenerul Codruţei Filip a declarat: „Show-ul ăsta vine cu o provocare imensă pentru mine: mă va scoate total din zona de confort, pentru că eu, până acum, mi-am făcut datoria doar pe muzică populară, aşa că pentru mine va fi ceva complet nou. Ştiu foarte bine formatul, dar mai ştiu şi că nu mă voi lua aşa în serios, cum ştiu că o va face Codruţa, care este o fire foarte competitivă. Eu sunt omul momentului, bucuros că a pornit la drum în această aventură şi abia aştept să ne descopere şi telespectatorii!”.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.