MONDEN

Indianca Harnaaz Sandhu, aleasă Miss Univers 2021


Indianca Harnaaz Sandhu, aleasă Miss Univers 2021

P24 | 2021-12-13 09:02

Harnaaz Sandhu din India a câştigat titlul Miss Univers 2021, la finalul concursului controversat de anul acesta care a avut loc în sudul Israelului, informează CNN, preluat de News.ro.

În discursul ei pe scenă, Sandhu a însemnat tinerii să conştientizeze că sunt „unici şi asta vă face frumoşi”.

„Încetaţi să vă comparaţi cu alţii. Eu cred în mine şi din acest motiv sunt aici astăzi”, a spus ea în aplauzele publicului.

Ceremonia a avut loc în staţiunea Eilat, unde 80 de femei din întreaga lume au concurat pentru coroană. Duminică a fost ultima zi a competiţiei. Nadia Ferreira din Paraguay şi Lalela Mswane din Africa de Sud au ocupat locurile al doilea, respectiv al treilea.

Gazda a fost actorul Steve Harvey, care, la un moment dat, i-a cerut lui Sandhu că imite un animal, după ce a afirmat că a aflat că ea are această abilitate. Harvey a fost criticat online pentru că a evidenţiat-o prin această solicitare considerată nepotrivită.

Harnaaz Sandhu a părut amuzată de cerinţă şi a imitat o pisică.

La sesiunea de întrebări şi răspunsuri, când Sandhu ajunsese în top 5, a profitat de ocazie pentru a vorbi despre schimbarea climei. 

„Este momentul să acţionăm şi să vorbim mai puţin. Prevenţia şi protecţie sunt mai bune decât regretul şi refacerea”, a declarat ea.

După ce a fost anunţată câştigătoare, ea a sărbătorit pe scenă alături de celelalte concurente şi a strigat către camera de filmat „Chak de Phatte India", exclamaţie care se traduce „Să facem asta, India!”.

Concursul de anul acesta a fost al doilea organizat în era Covid. Graniţele Israelului urmau să fie deschise turiştilor vaccinaţi înaintea principalului eveniment, ceea ce ar fi permis multor fani să participe. Însă din cauza creşterii numărului de cazuri şi a variantei Omicron, Guvernul israelian a închis graniţele străinilor cu două săptămâni înainte. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.