MONDEN

Mihai Csillag de la Chefi la Cuţite, DISPĂRUT de trei luni. Familia este disperată


Mihai Csillag de la Chefi la Cuţite, DISPĂRUT de trei luni. Familia este disperată

PUTEREA24 | 2021-06-18 22:02

Mihai Csillag, fost concurent Chefi la cuţite este dat dispărut de mai bine de trei luni. Familia este disperată, iar ancheta poliţiei bate pasul pe loc. Acum, mama tânărului cere ajutor prin intermediul rețelelor de socializare.

"Îmi doream să stau cât mai departe de casă şi pentru asta m-am refugiat în bucătărie", declarat Mihai Csillag în septembrie 2017, în prezentările de la Chefi la Cuţite.

Din martie anul acesta, Mihai a dispărut pur şi simplu, spun prietenii săi, care nu au nici cea mai mică idee unde ar putea să se afle tânărul bucătar.

"Nimeni nu a mai putut să dea de el nici pe messenger, nici pe mail, nici pe nimic. Numărul de telefon al lui este tot timpul închis. Nici fosta lui prietenă, din ce mi-a spus ea, nu ar mai fi vorbit cu el de aproape doi ani de zile, dar foarte rar", a declarat Răzvan Ivan, prietenul tânărului, pentru .

Înainte să dispară fără urmă, Mihai Csillag stătea cu chirie în Bucureşti, în zona de nord, aşa că unchiul său a sesizat poliţia Capitalei. Singura informaţie pe care o are familie este că un prieten l-ar fi văzut în luna martie în Braşov. Pentru că oamenii legii nu au putut să-i dea nicio informație, acum câteva zile, mama lui Mihai a transmis un apel disperat pe o reţea de socializare.

"Dragi prieteni, am o mare rugăminte la voi, să mă ajutați în găsirea fiului meu care a dispărut fără urmă. Suntem disperați să îl găsim", a scris Cristina Csillag.

Abia după ce cazul a ajuns în presă, poliţiştii l-au sunat şi pe prietenul cu care ar fi vorbit ultima dată la telefon. Însă discuția celor doi a fost una destul de sumară, fără elemente care ar putea să-i pună pe polițiști pe o pistă.

Cine este Mihai Csillag, bucătarul dispărut

Mihai era pasionat de bucătărie de mic copil. De asta a şi participat la emisiunea Chefi la Cuţite în anul 2017, atunci când şi-a spus povestea şi a recunoscut că nu ţine legătura cu familia lui.

"Mama mea a divorţat de tatăl meu natural pentru că a ajuns la puşcărie pentru crimă, omor deosebit de grav. Bunica pentru mine a fost mamă, a fost tată, a fost de toate. M-a crescut până la 11 ani, când a murit (...) Au fost momente în care am căzut în bucătărie şi au venit cei de la SMURD, m-au dus la spital, am stat internat câteva zile până mi-am revenit şi iar am revenit în bucătărie pentru că sunt pasionat. M-am născut să fiu bucătar", mărturisea atunci Mihai.

În 2019, tânărul a muncit o perioadă ca bucătar personal la o familie de peste Ocean, în New York. În pandemie a mers în Austria de unde s-a întors cu prietenul cu care a vorbit ultima dată în luna octombrie a anului trecut.

"Sunt foarte multe lucruri care nu se leagă. El nu-şi întrerupea niciodată legătura cu prietenii. Brusc a început să blocheze pe toată lumea, a dispărut subit. Era anti-droguri, anti-fumat, anti-alcool. Probleme cu banii nici nu se pune problema", a mai spus Răzvan Ivan, prietenul dispărutului.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.