MONDEN

Ozzy OSBOURNE anunță că a finalizat noul său album, care va fi lansat în următoarele săptămâni


Ozzy OSBOURNE anunță că a finalizat noul său album, care va fi lansat în următoarele săptămâni

P24 | 2022-04-10 17:25

Rockerul Ozzy Osbourne a anunţat că a "terminat noul album" şi a predat materialul casei de discuri Epic Records deţinută de Sony Music Entertainment, relatează duminică site-ul contactmusic.com, preluat de Agerpres.

Fostul solist al legendarei formaţii britanice de heavy metal Black Sabbath a anunţat că este "foarte fericit" că a "livrat" noul său album casei de discuri. Muzicianul a promis că va oferi mai multe informaţii în viitorul apropiat.

"Sunt atât de fericit să anunţ pe toată lumea că mi-am terminat noul album săptămâna aceasta şi l-am livrat casei mele de discuri Epic Records. Vă voi împărtăşi toate informaţiile despre album şi despre viitoarea sa lansare în următoarele săptămâni", a transmis muzicianul în vârstă de 73 de ani a scris pe contul său de Instagram.

Noul album ar putea fi lansat la sfârşitul lunii aprilie, potrivit documentelor financiare de la Sony, după cum notează contactmusic.com.

Cel mai recent album de studio al lui Ozzy Osbourne, "Ordinary Man", a fost lansat în 2020.

Discul i-ar avea ca invitaţi pe Duff Mckagan de la Guns N' Roses, Eric Clapton, Mike McCready de la Pearl Jam, pe bateristul Foo Fighters Taylor Hawkins decedat recent şi pe Chad Smith de la Red Hot Chilli Peppers.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.