Ion Țiriac este protagonistul unei campanii umanitare care poartă denumirea "Falimentează-l pe Ion Țiriac", lansată de Codin Maticiuc cu scopul de a strânge bani pentru Fundația Metropolis în vederea renovării spitalelor din România. Codin Maticiuc a povestit pe Facebook cum s-a ajuns la imaginea cu Ion Țiriac în postura de cerşetor, dar și care a fost reacția omului de afaceri român.
„Un domn foarte mișto
Știți de campania de ieri, pe scurt Ion Țiriac și a sa fundație a decis să dubleze toată suma pe care Fundatia Metropolis o strânge prin sms luna iunie.
De ce a decis el asta? Pentru că e genul care te ajută dacă te ajuți, dacă muncești, dacă tragi. Pentru că toată caritatea pe care a făcut-o el a fost cu banii lui și maxim câțiva prieteni care i s-au alăturat și apreciază o organizație care face fund raising.
A cui a fost idea? A fiului său cel mare Ion Alexandru Țiriac aka Ion Ion. Cu el am mai făcut lucruri, mai donase și personal și prin fundația lor dar acum a venit cu acest mecanism care îi și expunea public. Până acum discreția fusese condiția lor, nici astăzi nu vad pot spune CÂT au mai donat doar ca au mai făcut-o.
Cine a luat ideea și făcut din ea o nesimțire? Eu, bineînțeles. Am luat mecanismul propus de Ion și i-am propus campania "falimentati-l pe Țiriac". A fost de-acord pe loc. Apoi pentru că îi luasem deja acest deget i-am trimis poza cu tatăl lui îmbrăcat ca un homeless, ca să îi iau toată mâna pana la cot. A zis că își întreabă tatăl.
Domnul Ion Țiriac a răspuns și el fără ezitare: "no problem", fix așa a zis, am mesajul forwardat de Ion Ion, mă gândesc să îi dau print și să mi-l atârn prin casă”, scrie Maticiuc pe Facebook.
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.