MONDEN

"Sue Ellen" din Dallas este distrusă: A MURIT unicul său fiu!


"Sue Ellen" din Dallas este distrusă: A MURIT unicul său fiu!

PUTEREA24 | 2020-11-24 21:58

Actrița Linda Gray, cunoscută românilor pentru interpretarea personajului Sue Ellen din ”Dallas”, este în doliu după ce fiul său, Jeff Thrasher, în vârstă de 56 de ani, s-a stins din viață. Aceasta a anunțat trista veste pe o rețea socială.

”O reamintire a vieții fiului meu Jeff. Era ființa cea mai bună, cea mai nostimă, cea mai dulce… El a adus lumii atâta dragoste și era iubit de toată lumea! Fie ca să aibă o călătorie magică”, a scris Linda Gray.

Fanii actriței i-au transmis condoleanțe și multe mesaje de încurajare. ”Îmi pare rău de pierderea fiului tău, Linda. Să se odihnească în pace. Multă dragoste și lumină”. ”Nu există cuvinte pentru așa ceva. Îmi pare rău pentru piedreea dumneavostră. Rămâneți puternică”. ”Gândurile și rugăciunile mele sunt pentru dumneavoastră în acest moment trist”, sunt numai câteva din numeroasele mesaje.

Până în acest moment nu a fost anunțată cauza exactă a morții lui Jeff Thrasher. Acesta era fiul pe care actrița americană l-a avut cu regizorul artistic și fotograful Ed Thrasher, cu care a fost căsătorită din anul 1962 până în 1983. A lucrat ca realizator și producător pentru mai multe proiecte de televiziune.

Linda Gray mai are o fiică, Kehly Sloane, în vârstă de 54 de ani, căsătorită cu Lance Sloane, rezultată tot din căsătoria cu Ed Thrasher.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.