POLITICă

Băsescu nu plânge după locuința de protocol: “Nu stau la mila statului român, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos”


Băsescu nu plânge după locuința de protocol: “Nu stau la mila statului român, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos”

PUTEREA24 | 2022-06-02 15:09

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, că nu are niciun regret personal după locuinţa de protocol din care a fost evacuat şi că şi-a cumpărat un apartament foarte frumos, astfel că, adaugă el, “nu stă în mila statului român”.

"Astăzi  i-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. Se termină azi. RA-APPS a fost cea mai decentă instituţie, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somaţii, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituţie dintre toate instituţiile statului. Un stat care-şi batjocoreşte foştii preşedinţi n-are decât să fie tratat de foştii preşedinţi cum îi tratează el. Aşa că ce-mi dă statul am să-i dau şi eu, n-am obligaţia să-i dau altceva", a declarat Traian Băsescu într-un interviu acordat pentru Realitatea Plus TV.

Despre noul apartament, fostul preşedinte a afirmat că este ”foarte bine”: ”Credeţi-mă că nu am niciun regret personal după locuinţa statului, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, aşa că nu stau în mila statului român. Maria e mulţumită oricum, atât timp cât suntem împreună”.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.