POLITICă

CCR dă o nouă lovitură Guvernului. Ce se întâmplă cu alegerile


CCR dă o nouă lovitură Guvernului. Ce se întâmplă cu alegerile

E.Ş. | 2020-10-14 18:59

Curtea Constituțională a publicat, miercuri, motivarea deciziei prin care a stabilit că legea prin care Parlamentul stabilește data alegerilor legislative este constituțională. Potrivit motivării, alegerile pot fi amânate cu 3 luni, până în martie, dacă Parlamentul decide. De asemenea, CCR spune că odată intrată în vigoare legea (după promulgare), Hotărârea de Guvern prin care executivul stabilește data alegerilor pe 6 decembrie își încetează efectul.

CCR precizează că „alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, aşadar, într-un termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani al Camerelor”. 

Judecătorii CCR au mai decis că în cazul prelungirii mandatului Parlamentului, „stabilirea datei alegerilor nu poate fi făcută de Guvern, ci doar de Parlament, or în actualul context epidemiologic riscul există așa că este normal ca data alegerilor să treacă în dreptul prerogativelor Parlamentului”.

Mandatul actualului Parlament expiră pe 20 decembrie.

Procedural, legea declarată constituțională de CCR merge la președintele pentru promulgare. Șeful statului are la dispoziție 10 zile pentru a promulga legea sau pentru a cere Parlamentului reexaminarea. De asemenea, după reexaminare, președintele mai are la dispoziție alte 10 zile, după care este obligat să promulge legea.

Totuși, nu este clar dacă odată demarată procedura pentru organizarea alegerilor parlamentare (listele vor fi depuse pe 22 octombrie, iar campania va începe la începutul lunii noiembrie), cum va putea fi amânat procesul legislativ.

Pe 29 septembrie, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea președintelui Iohannis și a decis că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.