POLITICă

Ce CONDIȚII îi pune Marcel Ciolacu lui Klaus Iohannis pentru a merge la consultări


Ce CONDIȚII îi pune Marcel Ciolacu lui Klaus Iohannis pentru a merge la consultări

E.Ş. | 2020-12-08 22:46

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, consideră că PSD nu ar trebui să meargă la consultările de la Cotroceni, dacă nu este invitat ca partid câștigător al alegerilor parlamentare. El a adăugat că reprezentanții partidelor de dreapta și președintele României, Klaus Iohannis, nu țin cont de rezultatul votului de duminică.

„Trebuie să revenim în spiritul și litera Constituției. Primul partid care trebuie chemat la Cotroceni trebuie să fie PSD și sper din tot sufletul ca președintele să nu facă greșeala să invite PNL înainte. (...) Să nu jignească câștigătorii acestor alegeri. Voi avea o discuție cu colegii mei. Dacă nu suntem invitați ca partid câștigător să mergem cu propunerea noastră, să nu mergem la aceste consultări. Cred că perioada campaniei și a jignirilor a trecut și este timpul ca președintele să intre în haina constituțională”, a precizat Marcel Ciolacu.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că reprezentanții partidelor de dreapta și președintele României, Klaus Iohannis, nu țin cont de rezultatul votului de dumincă, dar ar trebui să recunoască eșecul politic total sancționat prin vot de către români.

„Este o gașcă de perdanți care vrea puterea cu orice chip fără să țină cont de votul cetățenilor. E o negare a evidenței. Primul pas ca să te vindeci este să depășești negarea când ești bolnav. Trebuie să recunoască (Iohannis – n.r.) că a fost un eșec politic total sancționat prin vot de către români, democratic. Nu poți să apari la televizor ca președinte al României să faci socoteli”, a spus Marcel Ciolacu la .



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.