POLITICă

Cum a reacționat Irina Năstase după anunțul privind eliberarea lui Liviu Dragnea din închisoare


Cum a reacționat Irina Năstase după anunțul privind eliberarea lui Liviu Dragnea din închisoare

PUTEREA24 | 2021-07-16 12:41

După aproximativ doi ani de când a ajuns la pușcărie, Liviu Dragnea a fost eliberat condiționat.

Așa cum era de așteptat, jurnaliștii care se ocupă de partea politică au încercat să afle care a fost prima reacție a iubitei lui Liviu Dragnea, Irina Tănase, atunci când femeia a aflat că fostul lider PSD va părăsi penitenciarul.

„Sunt foarte fericită! Am început să plâng de fericire! Acum mă îmbrac și mă duc să-mi iau bărbatul acasă. S-a bucurat foarte tare, i-am zis că vin să îl aștept, a zis să nu vin că sunt niște proceduri birocratice și nu știe cât durează, dar eu am venit. Judecătorii de la Giurgiu sunt niște judecători curajoși, din punctul meu de vedere, pentru că au dat această decizie”, a spus, potrivit Gândul, Irina Tănase.

Mai mult decât atât, se pare că ea a postat un mesaj și pe Instagram, care este un citat din opera „Oscar și Tanti Roz”, a lui Eric Emmanuel Schmitt: „Pentru prima dată. Conteplam lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. simțeam cum aerul îmi umple nările și mă ajută să respir. Auzeam vocile care răsunau pe coridor ca-n turla unei catedrale. Simțeam că trăiesc. Și mă înfioram de bucurie. De fericirea de a exista. Minunat. Îți mulțumesc, Doamne-Doamne, c-ai făcut asta pentru mine”.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.