POLITICă

Dan Barna anunță: Studenții vor avea 50% gratuitate la călătoriile cu trenul


Dan Barna anunță: Studenții vor avea 50% gratuitate la călătoriile cu trenul

PUTEREA24 | 2021-02-10 11:27

Studenții vor avea 50% reducere la călătoriile cu trenul, pe tot timpul anului, a spus vicepremierul Dan Barna. Până acum, studenții aveau gratuitate la transportul feroviar.

„În momentul de față, propunerea este ca studenții să aibă gratuitate de 50% pe toată perioada anului, nu doar în perioada anului școlar. Este un lucru care se găsește la momentul de față în abordarea bugetară”, a spus Dan Barna.

El a spus că nu va exista o limită de călătorii pentru care studenții vor avea reducere.

Președintele PNL, Ludovic Orban, anunțase luni că se discută o propunere ca studenții să nu mai poată călători gratuit cu trenul peste tot, iar gratuitatea să fie limitată.

De asemenea, premierul Florin Cîțu a spus că o posibilă măsură de limitare a cheltuielilor bugetului de stat pentru anul 2021 ar fi reducerea subvenției pentru transportul studenților.

Studenții au criticat însă acest lucru și au cerut Guvernului să nu elimine această facilitate pentru studenți.

De la 1 februarie 2017, potrivit unei hotărâri de Guvern, s-a decis ca studenţii români și străini din învățământul universitar cu frecvenţă - licență, master, doctorat - să aibă gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe toată durata anului calendaristic, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor.

Până atunci, studenții beneficiaseră de reducere de 50% pentru călătoriile cu trenul în limita a 24 de călătorii pe an, pe baza unor cupoane speciale și a legitimației.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.