POLITICă

Echipa AUR de la consultări, dedicație în VERSURI pentru Klaus Iohannis: ”Cu mândria-i rece mut sta suveranul”


Echipa AUR de la consultări, dedicație în VERSURI pentru Klaus Iohannis: ”Cu mândria-i rece mut sta suveranul”

E.Ş. | 2020-12-14 15:15

Liderul AUR, George Simion, a declarat după consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, că Alianța pe care o conduce a avut propria propunere de premier, în persoana lui Călin Georgescu.

Întrebat cum au decurs consultările de la Cotroceni, George Simion și-a început declarațiile cu câteva versuri de Octavian Goga: 

”Doar-abia o clipă le-a ţinut divanul,

Cu mândria-i rece mut sta suveranul,

Şi-a-nţeles degrabă Neagoe, sărmanul,

C-a pierdut domnia neamul Basarab...”

”Propunerea AUR pentru prim-ministru, văzând că partidele de pe locurile 1,2 și 3 nu au venit cu nume convingătoare, am hotărât să propunem noi un nume de prim-ministru, domnul Călin Georgescu. 

Aș vrea pe această cale să mă adresez alegătorilor PSD, să îi întreb dacă sunt mulțumiți de propunerea pe care PSD-ul a făcut-o și să facă o comparație între Alexandru Rafila, cel care a fost de acord cu închiderea noastră în case, și cu măsuri abuzive împotriva bătrânilor noștri, să îl compare pe Alexandru Rafila cu Călin Georgescu”, a spun George Simion. 

”Și am mai venit cu o propunere. Vrem cu orice formă redeschiderea școlilor. Și dacă se va forma, cumva, vreo coaliție de guvernare partinică, singura noastră doleanță este ca Florian Colgeag, un adevărat expert în educație, să ajungă ministrul Educației și școlile să fie redeschide de urgență pentru că sute de mii de copii și familiile acestora suferă”, a adăugat Simion. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.