POLITICă

Florin Cîțu s-a plâns europenilor și americanilor de planul USR PLUS cu AUR


Florin Cîțu s-a plâns europenilor și americanilor de planul USR PLUS cu AUR

E.Ş. | 2021-09-05 13:56

Guvernul Cîțu a informat oficialii europeni și ai Statelor Unite despre situația politică de la noi din țară, generată de USR PLUS care a depus moțiune de cenzură împreună cu AUR. Reprezentantul special al Guvernul pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, Alexandru Muraru, a comunicat, duminică, faptul că a atras atenția într-o scrisoare oficială în legătură cu noul plan al partenerilor de guvernare de la București în a crea o nouă majoritate parlamentară cu un partid extremist, antisemit prin care să se răstoarne executivul pro-european.

Alexandru Muraru, consilierul premierului Florin Cîțu pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, a anunțat, duminică, într-un comunicat că a informat oficial Comisia Europeană și guvernele din SUA, Israel și Germania despre planul USR PLUS "de a crea o nouă majoritate parlamentară" cu AUR, pe care îl caracterizează drept un "partid extremist, antisemit".

"Noua alianță conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit, care a ultragiat în permanență memoria victimelor Holocaustului, a încercat reabilitarea criminalilor de război și a promovat ura împotriva minorităților etnice și sexuale", a comunicat Alexandru Muraru.

El a anunțat anunță că i-a informat despre discuțiile dintre USR PLUS și AUR pe cei 108 europarlamentari din grupul Renew Europe, din care face parte și USR PLUS.

"În documentul oficial, am subliniat faptul că noua alianță conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit", a spus Alexandru Muraru.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.