POLITICă

Guvernul pregătește o ”vară de foc”. Cum va încerca România să renegocieze PNRR


Guvernul pregătește o ”vară de foc”. Cum va încerca România să renegocieze PNRR

E.Ş. | 2022-07-01 23:03

Mult așteptata și mult anunțata renegociere a PNRR se face, dar nu chiar acum. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş a anunțat că Guvernul va pregăti toată vara strategia cu care se va merge la Comisia Europeană.

„Noi în această vară de foc, aş putea să spun, în lunile iulie şi august, ne pregătim strategia de negociere. Pachetul de măsuri cu care va fi mandatat Guvernul Românei şi Mnisterul proiectelor europene, îl vom face cunoscut la momentul la care vom fi mandataţi de către Guvern şi de către coaliţie”, a spus Marcel Boloş.

„La sfârşitul verii trebuie să avem temele făcute pentru ca cei care negociază să fie pe poziţie de forţă, şi să aibă toate argumentele necesare pentru a duce negocierea la bun sfârşit.

Facem demersurile necesare pentru ca regulamentul Comisiei Europene, care este în procedură de aprobare, să poată să fie modificat pentru ca noi să putem prelua ce este prioritar în peroada de criză, la finanţare. Menţionez, discutăm despre independenţa energetică, criza privind securitatea alimentară şi competititiatea economică, susţinerea mediului de afaceri. Sunt priorităţi la care România trebuie să adere. Dacă vom primi acest mandat de la guvern şi coaliţie, ne vom conforma. În toamnă intenţionăm să deschidem renegocierea, asta depinde de mandatul pe care îl vom primi de la coaliţie”, a spus Boloş.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.