POLITICă

Klaus Iohannis se declară OPTIMIST: ”Începem să vedem deja efectele măsurilor luate”


Klaus Iohannis se declară OPTIMIST: ”Începem să vedem deja efectele măsurilor luate”

E.Ş. | 2020-11-17 19:15

România va depăși această criză sanitară și efectele măsurilor luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus încep deja să se vadă, a declarat marți președintele Klaus Iohannis, care a făcut însă apel la respectarea în continuare a regulilor stabilite de autorități.

”România va depăși această criză sanitară și sunt optimist pentru că deja începem să vedem efectele măsurilor luate. Pentru a fi siguri de rezultate trebuie să menținem cursul actual.

Ne dorim aceleași lucruri: să protejăm sănătatea românilor, să avem o relansare economică robustă și să putem redeschide școlile cât mai curând” a subliniat Klaus Iohannis.

Șeful statului a recomandat anularea târgurilor de Crăciun și a marilor petreceri de Sărbători:

„Organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie mi se pare imposibilă și inoportună. Aceste târguri de Crăciun în acest an nu se pot organiza”, a precizat Klaus Iohannis, întrebat cum comentează un anunț în acest sens făcut de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

La fel, „marile petreci nu vor putea să aibă loc” în actualul context de pandemie, „dar Crăciunul vine și așa”, a mai spus președintele Iohannis.


Galerie media:



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.