POLITICă

LEGEA OFFSHORE a fost adoptată de Senat. Toate partidele au votat, mai puțin AUR


LEGEA OFFSHORE a fost adoptată de Senat. Toate partidele au votat, mai puțin AUR

PUTEREA24 | 2022-05-11 13:56

Legea offshore a fost adoptată, miercuri, de plenul Senatului, cu 91 de voturi pentru şi 13 contra. În favoarea legii au votat toate partidele, cu excepția AUR. Proiectul merge acum la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a afirmat, în plen, că ”mult a fost puţin a rămas” iar votul de astăzi este o mişcare de responsabilitate, nu doar economică ci şi politică, în contextul în care Putin foloseşte gazul rusesc drept armă de şantaj geopolitic. ”Trădători sunt cei care nu acceptă astăzi să voteze legea offshore şi o spun răspicat, dependenţa energetică a României este cu un pas mai aproape de realizare şi statul va putea deveni un furnizor de securitate energetică şi pentru ale state din regiune”, a spus senatoarea liberal, care a continut: “Sunt modificări mai mult decât necesare, fie că vorbim de dreptul de preemiţiune al statului român, care va asigura, în caz de nevoie, aprovizionarea cu prioritate a pieţei româneşti, precum şi stabilitatea şi predictibilitatea regimurilor fiscale de redevenţă”. 

Reprezentantul USR, Narcis Mircescu a afirmat că în sfârşit, după 10 ani de la descoperirea gazelor în Marea Neagră, ajungem să votăm legea offshore, care este o lege bună, deşi e incompletă. Senatorul a ţinut să precizeze că este responsabil pentru întârzierea acestei legi nu numai Liviu Dragnea dar şi ministrul Energiei, Virgil Popescu.”Este surprinzător că nu avem niciun membru al Guvernului care să susţină această lege”, a arătat el.

AUR a anunţat că nu votează legea. ”Nu am văzut o mai mare ticăloşie, sunteţi pe cale să votaţi o lege a trădării naţionale, crezând că noi toţi şi poporul, suntem nişte proşti. Cei care veţi vota pentru această lege, împotriva intereselor românilor, veţi favoriza Rusia lui Putin, ştim foarte bine cine va exploata aceste gaze”, a spus Claudiu Târziu, liderul senatorilor AUR. 

Pe de altă parte, amendamentul USR privind transferul profitului din exploatarea gazelor către Pilonul II de pensii a fost respins cu doar 21 de voturi pentru şi 65 contra. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.