POLITICă

Mandatul lui Mircea GEOANĂ de secretar general adjunct al NATO, prelungit până în octombrie 2023


Mandatul lui Mircea GEOANĂ de secretar general adjunct al NATO, prelungit până în octombrie 2023

P24 | 2021-10-16 12:19

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a confirmat sâmbătă că mandatul său în această funcţie a fost prelungit cu un an, până în octombrie 2023.

„Sunt onorat de decizia Secretarului General Jens Stoltenberg de a-mi prelungi mandatul cu încă un an, până în octombrie 2023”, a scris Mircea Geoană pe contul său de Facebook.

„Acum doi ani, pe 16 octombrie 2019, am preluat funcţia de Secretar General Adjunct al NATO. O mare onoare, dar şi o provocare, să fiu primul lider din Centrul şi Estul Europei care ocupa o astfel de funcţie”, a amintit Geoană, subliniind că „au fost doi ani intenşi, plini de provocări, dar şi de mari satisfacţii”.

El afirmă că, prin prelungirea mandatului său, va „putea să contribuie la negocierea, adoptarea şi implementarea noului Concept Strategic şi a agendei NATO 2030”.

„Nimic mai important decât să asigurăm adaptarea Alianţei noastre la un mediu de securitate profund modificat şi să continuăm să protejăm în faţa oricărei ameninţări securitatea şi prosperitatea celor 30 de naţiuni aliate şi a celor 1 miliard de cetăţeni, de a căror încredere depinde în mod esenţial succesul nostru comun”, mai scrie secretarul general adjunct al NATO în mesajul său.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.