POLITICă

Marcel Ciolacu îi răspunde președintelui Iohannis: ”Nimic. ZERO”


Marcel Ciolacu îi răspunde președintelui Iohannis: ”Nimic. ZERO”

E.Ş. | 2020-10-21 21:40

Preşedintele PSD a reacţionat miercuri la noul atac lansat de preşedintele Klaus Iohannis la adresa formaţiunii social-democrate. Iohannis a invocat "majoritatea toxică" a PSD în Parlament drept argument în favoarea organizării alegerilor pentru un nou Legislativ, în pofida agravării pandemiei de coronavirus. În replică, Marcel Ciolacu îl acuză pe preşedinte că nu vine cu nicio soluţie pentru temperarea crizei sanitare şi că, în lipsa soluţiilor, Iohannis atacă PSD.

”PeSeDe... PeSeDe... PeSeDe...Nici astăzi, Iohannis nu o propus nicio măsură pentru combaterea pandemiei! NIMIC! ZERO!

Aproape 5.000 de bolnavi – ALEGERI...

Record la ATI – ALEGERI...

Școli închise pentru copii – Le vor deschide pentru ALEGERI...

HORECA pusă pe butuci – ALEGERI...

Sute de mii de locuri de muncă pierdute – ALEGERI...", a sintetizat liderul PSD discursul preşedintelui, în care tema alegerilor este reluată insistent.

Ciolacu susţine că formaţiunea sa dispune şi de soluţii, şi de specialişti pentru a recăpăta controlul asupra pandemiei.

"Din prima zi! Pentru că, vedem cu toții, fără sănătate nu putem vorbi nici de locuri de muncă, nici de educație și nici de protejarea nivelului de trai!", a concluzionat liderul PSD.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.