POLITICă

Marcel Ciolacu, poziție FERMĂ privind legea tranzacțiilor cu activele statului


Marcel Ciolacu, poziție FERMĂ privind legea tranzacțiilor cu activele statului

E.Ş. | 2021-01-14 16:21

PSD se va opune ca legea prin care timp de doi ani au fost suspendate orice tranzacţii cu activele statului să fie abrogată, a spus președintele partidului, Marcel Ciolacu. Legea a fost iniţiată de social-democraţi şi votată anul trecut.

„După împrumuturile uriașe de 30 de miliarde de euro, făcute anul trecut, Cîțu pune acum la cale cel mai mare jaf din istoria modernă a țării! Vrea să vândă – pe nimic - cele mai puternice și mai rentabile companii de stat! Tot ce a rămas mai valoros în patrimoniul statului român, companii cu profituri de miliarde de lei”, a scris Ciolacu pe Facebook.

„Au încercat să facă asta și anul trecut! Nu le-a mers! Și acum ne vom opune, cu toate forțele! Proiectul lui Cîțu, de abrogare a Legii inițiate de PSD și votate anul trecut, prin care timp de doi ani au fost suspendate orice tranzacții cu activele statului, nu trebuie să treacă”, a continuat el.

„România trebuie să acționeze la fel ca celelalte state #europene - Germania, Franța, Polonia, Ungaria, țări care își protejează companiile strategice în această perioadă de criză provocată de pandemie”, a mai scris Ciolacu.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.