POLITICă

Orban, prognostic pentru moțiune: ”Cine seamănă vânt, culege furtună!”


Orban, prognostic pentru moțiune: ”Cine seamănă vânt, culege furtună!”

E.Ş. | 2021-09-30 18:23

Ludovic Orban a afirmat, referitor la şansele să treacă moţiunea de cenzură a PSD, că „cine seamănă vânt, culege furtună”, iar criza politică a fost declanşată de Florin Cîţu, cu acordul preşedintelui Klaus Iohannis, iar aceasta „a aruncat România în aer”. El a adăugat că soluţia pe care o propune este refacerea coaliţiei de guvernare.

„Cine seamănă vânt, culege furtună. Am văzut numai o decizie, că dacă USR PLUS nu îşi retrage moţiunea sau retrage moţiunea de cenzură nu va mai fi considerat partener de guvernare, o prostie mi mare rar putea să fie decisă, în condiţiile în care poziţia mea e că singura soluţie onorabilă, benefică pentru România este refacerea coaliţiei. Această soluţie este la îndemâna forţelor politice. Noi am construit după alegeri o coaliţie care asigura o majoritate confortabilă care dacă era stabilă putea să evite ajungerea într-o situaţie de criză, o criză politică declanşată de Cîţu, cu acordul preşedintelui, a aruncat România în aer şi în momentul de faţă România se găseşte aproape lipsită de instituţii care să facă faţă provocărilor românilor”, a explicat Ludovic Orban, joi la Parlament.

Moțiunea de cenzură a PSD a fost citită în Parlament și va fi votată marți la ora 12.00.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.