POLITICă

Surse: Când vor avea loc ALEGERILE parlamentare


Surse: Când vor avea loc ALEGERILE parlamentare

E.Ş. | 2020-09-02 21:57

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie 2020, potrivit unor surse Antena 3. Autoritatea Electorală Permanentă ar fi pregătit patru hotărâri de guvern, toate pentru alegerile parlamentare. Acestea ar urma să intre pe agenda suplimentară a ședintei de Guvern.

Una dintre acestea stabilește data alegerilor parlamentare din România pentru 6 decembrie. Alegerile parlamentare ar fi trebuit să aibă loc în această toamnă, însă scrutinul a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19. De asemenea, și alegerile locale care ar fi trebuit să se desfășoare în luna iunie, vor avea loc pe 27 septembrie.

Președintele Klaus Iohannis a sesizat, la mijlocul lunii august, Curtea Constituțională pentru a verifica legea prin care Parlamentul decide data alegerilor parlamentare, nu Guvernul. Legea a fost adoptată de Legislativ la finalul lunii iulie. Parlamentul a stabilit că alegerile pot fi organizate cel mai târziu în 15 martie 2021, dar nu mai devreme de 6 decembrie 2020, iar data scrutinului va fi stabilită printr-o lege organică.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.