SăNăTATE

Anunț de interes pentru pensionari: Ce se întâmplă cu tichetele pentru tratamente balneare?


Anunț de interes pentru pensionari: Ce se întâmplă cu tichetele pentru tratamente balneare?

PUTEREA24 | 2021-05-06 12:23

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismul Balnear din România, Nicu Rădulescu, a declarat, pentru Agerpres, că din cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România, în 2021 doar 40.000 vor primi tichete din partea statului pentru tratamente balneare.

„Românii sunt interesaţi mai mult decât oricând de turismul balnear, pentru că turismul balnear prin excelenţă înseamnă tratarea unor afecţiuni, a unor boli, a unor probleme de sănătate pe care le au, folosind resursele naturale pe care Dumnezeu ni le-a lăsat. Apele naturale, apele termale, apele sărate, iodurate, nămolul, turba şi alţi factori de cură, sunt mult mai la îndemâna omului pentru că sunt mult mai ieftine, iar tratamentul acesta este mult mai eficient. Din păcate, anul acesta bugetul de asigurări sociale unde este inclus şi bugetul pentru pensionarii care vin în staţiunile balneare prin sistem subvenţionat oarecum, adică pensionarul plăteşte doar 50%, este foarte mic.

Dacă în anii trecuţi am avut 300.000 de pensionari, 200.000, în 2019 am avut 125.000 de pensionari, anul acesta au acordat bani doar pentru 40.000 de pensionari. Deci numărul a scăzut drastic, de la 125.000 în 2019, la 40.000. Bugetul este infim, oameni nu au toţi bani să îşi permită să meargă în staţiunile balneare şi era un balon de oxigen pentru ei. Noi am intervenit la ceva parlamentari, să facă un amendament, să mărească un pic bugetele pentru pensionari, pentru că au probleme complicate, iar tratamentele balneare sunt indicate în foarte multe afecţiuni. Cu toate acestea nu am găsit înţelegere şi anul acesta avem cel mai mic buget pentru staţiunile balneare pentru pensionari. Din 5 milioane de pensionari, România emite bilete de tratament doar pentru 40.000. Este înjositor. Noi nu trăim din activitatea cu pensionarii în mod neapărat, marja de profit este foarte mică, dar nu este fair-play faţă de bunicii, de părinţii noştri„, a declarat Rădulescu.

El a precizat că România a fost prima ţară din Europa care a reuşit să alcătuiască un protocol medical pentru tratamentele balneare în contextul pandemiei, dar agenţii economici nu au reuşit să-l aplice foarte mult timp din cauza restricţiilor impuse de autorităţi.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.