SăNăTATE

Anunțul companiei Pfizer: A treia doză de vaccin anticovid are o eficienţă de 95,6%


Anunțul companiei Pfizer: A treia doză de vaccin anticovid are o eficienţă de 95,6%

E.Ş. | 2021-10-21 17:31

Cea de a treia doză de vaccin împotriva covid-19 a alianţei americano-germane Pfizer-BioNTech are o eficienţă de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii, potrivit unui studiu clinic de faza 3 asupra a 10.000 de persoane, în vârstă de peste 16 ani, efectuat de cele două laboratoare farmaceutice şi publicat joi, relatează AFP.

Acest studiu arată ”o eficienţă relativă de 95,6%” şi ”un profil al siguranţei favorabil”, anunţă ele într-un comunicat.

”Acestea sunt primele rezultate cu privire la eficienţă ale unui studu randomizat cu privire la un rapel al vaccinului covid-19”, precizează cele două firme.

Acest studiu a fost realizat în timp ce ”varianta (indiană) delta (a SARS-CoV-2) era principala tulpină” aflată în circulaţie în perioada respectivă.

”Aceste rezultate arată încă o dată utilitatea rapelurilor în eforturile noastre de a proteja populaţia împotriva acestei boli”, îşi exprimă satisfacţia, citat în comunicat, directorul general al Pfizer, Albert Bourla.

Vârsta mediană a participanţilor este 53 de ani.

Aceste rezultate urmează să fie prezentate autorităţilor de reglementare ”cât mai curând”, anunţă firmele.

Mai multe ţări au autorizat deja administratea celei de a treia doze de vaccin anticovid, în vederea unei stimulări a imunităţii persoanelor deja vaccinate, care pare să scadă după mai multe luni, potrivit unor studii.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.