SăNăTATE

Câte cadre medicale s-au VACCINAT în prima zi de imunizare în România


Câte cadre medicale s-au VACCINAT în prima zi de imunizare în România

E.Ş. | 2020-12-27 20:05

Autorităţile române au venit cu un prim bilanţ după prima zi din campania de imunizare cu vaccinul anti-COVID din ţara noastră. Aproape 1000 de cadre medicale au fost vaccinate, duminică, până la ora 18,00, la nivelul întregii ţări, nicio persoană imunizată neprezentând efecte adverse, conform unui comunicat remis de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit sursei citate, numărul total de cadre medicale, din cele 10 spitale, cărora li s-a administrat deja prima doză de vaccinuri a fost de 960.

Vaccinarea personalului medical din cele zece unităţi sanitare aflate în prima linie în lupta cu COVID-19 continuă luni şi marţi, după ce campania de imunizare din prima tranşă de vaccinuri, livrate în data de 25 decembrie, a debutat duminică dimineaţa

Debutul campaniei a fost marcat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" din capitală, prima persoană vaccinată fiind Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2, a menţionat sursa citată. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.