SăNăTATE

Coronavirus: 4.951 cazuri noi. Crește numărul pacienților aflați în stare gravă la ATI


Coronavirus: 4.951 cazuri noi. Crește numărul pacienților aflați în stare gravă la ATI

PUTEREA24 | 2021-01-07 14:05

Grupul de Comunicare Strategică a raportat joi (7 ianuarie) 4.951 noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 111 de decese. Numărul total de cazuri urcă astfel la 658.958, dintre care 16.410 au decedat și 591.596 s-au vindecat. Au fost reconfirmate pozitiv un număr de 681 de persoane, în urma retestării.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.846. Dintre acestea, 1.106 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.934.119 teste. Dintre acestea, 31.393 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.599 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.794 la cerere

Pe teritoriul României, 26.961 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.620 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.651 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 65 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.071 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 793 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 6 ianuarie, 4.948 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 886.420 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.