Primarul Capitalei, Nicușor Dan, este nevaccinat și susține, într-un interviu acordat StirileProtv, că va merge să își facă analizele, dar încă nu a avut timp fizic pentru a ajunge la medic.
Interviul acordat de Nicușor Dan
Nicușor Dan: „Există o opinie științifică, care este certă care spune că vaccinul reduce substanțial riscul de îmbolnăvire gravă. Asta este indiscutabil.”
Vitalie Cojocari: Și când vă vaccinați?
Nicușor Dan: „Imediat ce fac acele analize. Nu a fost atât de demult infectarea mea și nu am avut timp fizic să mă duc să fac analizele.”
Vitalie Cojocari: Credeți că funcționarii din Primăria Capitalei care au contact cu publicul ar trebui obligatoriu să fie vaccinați?
Nicușor Dan: „Este o chestiune care ține de justiție, de drepturi fundamentale, prefer să se pronunțe alții. Este o largă dezbatere în statele occidentale până unde merge interesul public, până unde vine libertatea persoanei.”
Vitalie Cojocari: În țările occidentale, și la stat, și la privat, angajații sunt obligați să se vaccineze ca să-și continue munca.
Nicușor Dan: „Sau să se testeze. Este o dezbatere constituțională, de fapt.”
Vitalie Cojocari: Cum vă descurcați fără certificatul verde când vi se cere?
Nicușor Dan: „Certificatul verde este de două zile. Din primăvara anului trecut și până acum, în fiecare zi, la ora 8 sau 9 când ies din casă îmi pun masca și nu o mai scot, mănânc la amiază, singur, mi-o mai scot seara, acasă.”
Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.