SăNăTATE

Este România pregătită să vaccineze copii cu vârste de 12-15 ani?


Este România pregătită să vaccineze copii cu vârste de 12-15 ani?

PUTEREA24 | 2021-05-10 16:33

Șeful Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarant luni că țara noastră va fi pregătită şi pentru vaccinarea copiilor de 12-15 ani, în momentul în care va avea autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM).

"România ia în calcul vaccinarea copiilor. În momentul în care Agenţia Europeană a Medicamentului va aborda autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani, vom fi pregătiţi să asigurăm şi vaccinarea pentru această grupă de vârstă, evident cu acordul părinţilor, folosind logistica necesară. Deja avem o experienţă de mai bine de şase luni de când suntem în această campanie de vaccinare, ştim care sunt lucrurile care funcţionează şi pe care e bine să le menţinem şi să le dezvoltăm, tocmai de aceea cred că pe măsură ce această autorizare va veni, vom putea demara şi activitatea de vaccinare adresată grupei de vârstă 12-15 ani", a spus Gheorghiţă, care a participat la deschiderea "Maratonului vaccinării" pe Stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova.

"Eu cred că părinţii care s-au vaccinat cu siguranţă înţeleg importanţa vaccinării şi pentru copii şi din perspectiva participării copiilor la şcoală în condiţii de siguranţă, pentru evitarea şcolii online. Am doi copii şi impactul asupra copiilor care stau acasă este semnificativ. Lăsând la o parte deprinderile pe care ei şi le formează, mai ales în primii ani de şcoală, impactul social, emoţional asupra dezvoltării lor psihologice este foarte important. Evident că nimeni nu mai doreşte să-şi ţină copiii acasă, că ne dorim cu toţii să fim protejaţi, să circulăm acolo unde ne dorim", a mai afirmat preşedintele CNCAV.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.