SăNăTATE

Maraton de vaccinare anti-COVID în șase spitale militare din țară, cu prilejul Zilei Naţionale a României


Maraton de vaccinare anti-COVID în șase spitale militare din țară, cu prilejul Zilei Naţionale a României

PUTEREA24 | 2021-12-01 08:45

Ministerul Apărării Naţionale organizează, miercuri şi joi, cu prilejul Zilei Naţionale a României, un maraton de vaccinare, Această acţiune este menită să sprijine efortul naţional privind combaterea COVID-19.

Ministerul Apărării a anunţat că, în zilele de 1 şi 2 decembrie, organizează un maraton de vaccinare. 

”Maratonul se va desfăşura în centrele de vaccinare din cadrul a şase spitale militare din ţară, care sunt şi centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva SARS-CoV-2”, a transmis Ministerul Apărării. 

Astfel, cetăţenii care doresc să se vaccineze o vor putea face, non-stop, începând cu ora 8.00 a zilei de miercuri, 1 decembrie, şi până la ora 16.00 a zilei de joi, 2 decembrie, în centrele de vaccinare care funcţionează la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac" din Iaşi, Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian" din Cluj-Napoca, la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu" din Constanţa, Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja" din Craiova, Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria" din Braşov şi la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu" din Timişoara.

 Procesul de vaccinare pentru persoanele deja planificate pentru aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfăşura în regim normal, conform programărilor existente.

De asemenea, Ministerul Apărării anunţă că, în perioada 3 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022, programul de funcţionare al centrelor de vaccinare organizate de MApN va fi între 8.00 şi 16.00 în zilele lucrătoare, iar în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale vor fi vaccinate doar persoanele înscrise în Platforma naţională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.