SăNăTATE

Medicul Adrian Marinescu explică noul val COVID: ”Este o variantă virală care se transmite foarte UȘOR”


Medicul Adrian Marinescu explică noul val COVID: ”Este o variantă virală care se transmite foarte UȘOR”

E.Ş. | 2022-07-11 22:43

Dr. Adrian Marinescu, director al Institutului „Matei Balș” din Capitală, a explicat prin ce se deosebește acest nou val al COVID față de cele precedente. Medicul e convins că nu va mai fi aceeași pondere ridicată a cazurilor severe precum în valul Delta.

„La varianta Delta, ponderea pacienților severi era foarte mare, pacienții care aveau necesar de oxigen și nu aveau loc pentru internare și rămâneau în camera de gardă cu acele butelii de oxigen, imaginea aceea nu o vom revedea, sunt mult mai puține forme severe (în acest val, n.r.)”, a explicat dr. Adrian Marinescu, medic primar de boli infecțioase.

Medicul a mai atras atenția că „pandemia nu s-a încheiat, acum însă vorbim despre o etapă de conviețuire, nu e discuția doar despre România, conviețuirea înseamnă că poți să ai un număr mare de infectări, dar că cele mai multe sunt forme ușoare sau ponderea celor care ajung la ATI este mult mai mică, lucru care se vede și la noi”.

Totuși, în acest val, numărul copiilor este ridicat: „Din păcate, sunt câteva particularități: copiii care se infectează ușor, este o var virală care se transmite foarte ușor, copiii mici trebuie monitorizați și de aceea sunt internați în spital, nu înseamnă neapărat că au forme severe.  Se întâmplă foarte rar să vorbim despre forme severe la copiii mici, poate doar cei care au afecțiuni preexistente”, a explicat Marinescu.

Medicul a mai atras atenția că numărul paturilor din spitale pentru pacienții copii este mic, dar asta și pentru că trebuie locuri și pentru copil și pentru părintele care îl însoțește.

„Noi avem cinci secții care nu sunt de terapie intensivă și care sunt dedicate circuitului COVID, trei de copii și două de adulți și sunt trei secții de pediatrie, unde există posibilitatea de a interna până la 60 de pacienți, e adevărat că vorbim de copil și de părinte. Se întâmplă acest lucru și pentru că, din păcate, spitalele de pediatrie nu vin cu suficiente locuri.

În București și împrejur, numărul copiilor infectați care se prezintă la camerele de gardă este un număr mare și, dintre aceștia, unii au nevoie de internare”, a mai spus dr. Marinescu.

În ultima săptămână, au fost depistate 14.943 de cazuri de infectare cu coronavirus. Din cei 1.410 pacienți internați în spitale, 225 sunt copii. În prezent, sunt ocupate 5,84% din numărul de paturi din planul de reziliență.

La terapie intensivă sunt internați 86 de pacienți, dintre care 68 sunt nevaccinați.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.