SăNăTATE

Ministrul Sănătații face apel la preoți să se implice în accelerarea vaccinării anti-covid din mediul rural


Ministrul Sănătații face apel la preoți să se implice în accelerarea vaccinării anti-covid din mediul rural

PUTEREA24 | 2021-07-16 14:26

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, că pentru accelerarea vaccinării anti-COVID-19 în mediul rural îşi propune să încurajeze medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii să se implice în această campanie.

"Vrem să încurajăm medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii, cei care sunt mai aproape de oamenii din mediul rural, să meargă mai departe şi să îi încurajeze să se vaccineze. În plus, avem în lucru o ordonanţă prin care oferim medicilor de familie pentru serviciul de vaccinare pe care îl oferă la domiciliul pacientului, fie că este vârstnic, fie că este nedeplasabil, fie că e mai greu deplasabil, un tarif mai mare pentru a facilita tocmai această vaccinare la domiciliu. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice vom începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a ţinti mai bine acele persoane care sunt şi la cel mai mare risc de a contracta şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu coronavirus. Acestea sunt măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le dezvoltă, dar, împreună cu CNCAV-ul, participăm la activităţile din caravanele de vaccinare, din acţiunea 'Oraşul vaccinează satul' ", a precizat ministrul Ioana Mihăilă, care a mai precizat că în momentul de față este în lucru o ordonanţă prin care medicii de familie să primească bani în plus pentru vaccinarea la domiciliu.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, împreună cu comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, a vizitat, vineri, la Petreşti, centrul mobil de vaccinare a populaţiei împotriva SARS-CoV-2.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.