SăNăTATE

O nouă secție ATI pentru pacienții COVID se deschide la Spitalul Militar Central


O nouă secție ATI pentru pacienții COVID se deschide la Spitalul Militar Central

E.Ş. | 2021-04-16 20:46

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” (SUUMC) a operaționalizat de vineri, 16 aprilie, o nouă secție ATI pentru pacienții Covid-19, care are 14 paturi. Secția este deservită de 38 de medici și personal de specialitate din cadrul spitalului, potrivit Ministerului Apărării.

Din cele 14 paturi, șapte paturi sunt nou înființate, cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, iar șapte au fost realocate din Secția Clinică ATI a SUUMC, structură care susține activitatea medicală și chirurgicală pentru urgențe și cazurile cronice, altele decât cele din patologia Covid, precizează sursa citată. 

”Noua secție respectă toate criteriile epidemiologice de funcționare, cu circuite izolate și personal medical dedicat (echipă medicală și linie de gardă) și s-a constituit prin mobilizarea resurselor proprii. În acest sens, șase medici ATI, 18 asistenți medicali, 12 infirmiere și 2 brancardieri, care până astăzi își desfășurau activitatea în alte secții medicale, s-au oferit să susțină eforturile echipelor medicale din ATI”, se arată în comunicatul postat pe Facebook. 

MApN mai informează că noua capabilitate se adaugă celor 10 paturi ATI intermediare, operaționalizate în cursul lunii trecute la nivelul Secției Pneumologie a spitalului. SUUMC asigură, prin intermediul Secției ATI din cadrul Formațiunii Medicale ROL 2 – COVID 19 de la Institutul ”Ana Aslan”, și asistența medicală de specialitate pentru cazurile grave de COVID 19, secție care are o capacitate de 23 de paturi.

”La nivelul MApN au fost dispuse măsuri urgente pentru suplimentarea resurselor de tratament de terapie intensivă la nivelul întregului sistem medical militar, care să fie puse la dispoziția cetățenilor, în cadrul efortului național de gestionare a efectelor pandemiei prin creșterea capacităților de diagnostic, tratament și management medical specializat pentru cazurile de infecție cu virusul SARS-CoV-2”, mai arată sursa citată.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.